Tinerii din Maramureș care „îmblânzesc” turismul românesc

Tinerii din Maramureș care „îmblânzesc” turismul românesc Tinerii din Maramureș care „îmblânzesc” turismul românesc

Dacă ar fi un moment în care ar trebui să descrii muntele, ar fi după o perioadă suficient de scurtă încât să poți reda fiecare trăire de acolo și suficient de lungă încât să se mai potolească senzațiile, că altfel oamenii nu ar crede ce le povestești.

Au trecut două săptămâni de la ultima escapadă din „jungla urbană” în Maramureșul „sălbatic”, și nu o spun în nume de rău. După două ore de zbor până la Cluj, probabil că aș fi aplaudat și eu la aterizare, dacă aș fi știut ce urma în acele două zile. Aveam numai un weekend la dispoziție, așa că nu era timp de pierdut. Ghidul nostru a fost Sorin Apostol, salvator montan în Borșa, ghid și organizator de drumeții, nici că se puteau îmbina mai bine lucrurile. După alte două ore de mers cu mașina, am ajuns în Borșa, județul Maramureș.

Localitatea este situată într-o depresiune cuprinsă între două lanțuri muntoase, Munții Rodnei și Munții Maramureșului, fiind locul perfect pentru iubitorii de natură, dar și pentru cei care au nevoie de o escapadă, oferind condiții excelente pentru alpinism, trasee montane, trasee pentru ciclism montan, trase auto și moto off road, dar și peisaje magnifice, numeroase lacuri glaciare, izvoare naturale de apă, cascade naturale, specii interesante din floră și faună, cu vârfuri ce ajung la înălțimi de peste 2.000 metri.

Mai multe pe Start-up