Câte case, atâtea tipuri de fericire: DDB România și Leroy Merlin lansează noua campanie de imagine

KV campanie Leroy Merlin KV campanie

Leroy Merlin este un brand cu ambiții mari și super planuri de dezvoltare. De la game strategice menite să surprindă clienții, la creșterea ofertei în paralel cu nevoile actuale ale consumatorului, este un brand optimist și curajos care își prioritizează construcția.


„Construirea unei imagini relevante pentru consumatori este o prioritate pentru noi la Leroy Merlin – atât la nivel de comunicare, cât și la nivel de produs. Și fiecare campanie cu care venim către publicul nostru este realizată cu mare atenție, cu o strategie bine pusă la punct și actuală realității brandului și pieței din momentul respectiv. De data aceasta ne-am dorit să arătăm ce înseamnă o casă fericită pentru fiecare tip de consumator care ne calcă pragul,” a declarat Oana Mihăilă,  Manager Comunicare Marketing Leroy Merlin.


Pentru a ajunge la adevărata însemnătate a unei case fericite, românii au trecut printr-o maturizare colectivă. Dacă în anii anteriori reperele estetice primau în defavoarea nevoilor concrete, pandemia a schimbat semnificativ relația pe care fiecare dintre noi o avem cu propria casă.


Astfel, reprezentanții agenției au descoperit că fiecare decadă a avut un reper estetic – the „IT” house. Dacă în anii 2000 apogeul prin care se împlineau visele românilor era considerată casa tip Dalas – casa cu piscină pe care din ce în ce mai mulți începeau să și-o permită, în anii 2010 ajungeam la idealul de penthouse central. După ce criza a scuturat societatea, am învățat ce e minimalismul, pentru ca spre anii 2020 să învățăm ce este downshiftingul, ideea de conservare și casa la țară construită după nevoi.


„Plecând de la aceste observații culturale ne-am dat seama că fiecare casă are forma ei de fericire. Brandul Leroy Merlin are puterea de a surprinde această „dezuniversalizare” a tiparelor estetice și puterea de a încuraja clienții să-și construiască fericirea casei lor după nevoile și dorințele proprii și nu după „cum se cade” sau după „ce se poartă”, consideră reprezentanții echipei DDB.


În plus, Leroy Merlin este prin excelență un brand responsabil, un atribut care se regăsește ADN-ul companiei. Misiunea Leroy Merlin de a oferi tuturor clienților produse și servicii accesibile pentru îmbunătățirea locuinței, mereu la cel mai bun preț, cu respect față de mediu și principiile durabilității. Zi de zi, fiecare magazin Leroy Merlin, împreună cu un departament dedicat, monitorizează prețurile și acolo unde este cazul, acestea sunt ajustate pentru a le asigura clienților produse de calitate, cu prețuri mici pentru toate proiectele lor de reamenajare. Compania se preocupă constant de crearea propriilor produse pe care efectuează teste de calitate.

Varietatea de produse și servicii de care Leroy Merlin dispune, cât și amprenta geografică a magazinelor susțin diferite nevoi, aspirații, stiluri, bugete – astfel că brandul se impune în piața de DIY retail drept cel care poate susține toate tipurile de fericire.


„Prin intermediul campaniei am avut ocazia să ilustrăm o gamă largă de emoții și stări pozitive, să surprindem și acele „little things” din viață care îți aduc fericire fără să realizezi. Am reușit să transmitem diversitatea și complexitatea fericirii prin intermediul unei game largi de reprezentări ale consumatorilor, de la femei independente, la familii tinere și la pensionari,” a spus Roxana Niță, Executive Creative Director DDB România.


Campania este compusă dintr-o poveste care se construiește pe TV, susținută de outdoor, radio și activări in-store. Și nu ne vom opri aici.

 

Credits:

 

Leroy Merlin

 

Tony Ragot- Marketing Director

Oana Mihăilă -Manager Comunicare Marketing

Roxana Maria Tănase -Specialist Comunicare & Marketing

Andreea Slincu-  Specialist Comunicare & Marketing

 

DDB România

Roxana Niţă – Executive Creative Director

Alex Tocilescu – Group Creative Director

Mihai Calotă – Group Creative Director

Ioana Gheaţă – Senior Art Director

Cătălina Biro – Account Director

Ioana Dobrinescu - Strategy Director

Georgiana Nica – Strategic Planner

Roxana Ţâmpău – Managing Director

 

Despre DDB România

DDB România este agenția de creație membră The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din România și include agenții specializate în servicii de creație, media, digital, branding, relații publice, producție, marketing experiențial și evenimente speciale.


Despre Leroy Merlin

Leroy Merlin este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, Leroy Merlin deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia Leroy Merlin. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.

În România funcționează 20 magazine Leroy Merlin, cu peste 3000 de angajați în 14 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea și Târgoviște.