Lansarea proiectului “ AUTO PERFORM – Performanță pentru angajații din sectorul auto”

Auto Auto Perform

13 Noiembrie 2019


Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România în calitate de beneficiar, implementează proiectul “AUTO PERFORM – Performanță pentru angajații din sectorul auto” (cod Mysmis 128849) în perioada 13 Noiembrie 2019 - 12 Mai 2021 (18 luni).

 

Proiectul are o valoare totală de 2.741.804,44 lei (valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 2.330.533,77) și este finanțat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi, Obiectivul tematic 8: Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea modalității forței de muncă, Prioritatea de investiții 10.iii: Îmbunătățirea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupurile de vârsta într-un cadru formal, non-formal sau informal, actualizarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor forței de muncă și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare profesională și prin validarea competențelor dobândite; Obiectivul Specific 3.12: Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe / competențe / aptitudini aferente sectoarelor economice / domeniilor identificate conform SNC și SNCDI ale angajaților.

 

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea accesului la formare profesională a forței de muncă din industria auto și componente din regiunile de dezvoltare Sud-Vest, Vest și Nord-Vest, prin stimularea angajatorilor în direcția dezvoltării competențelor angajaților lor și prin furnizarea de programe de formare profesională de calitate către minim 360 angajați, în vederea sporirii capacitații de inserție profesională și a adaptabilității acestora la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în domeniile de specializare conform SNCDI.

 

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor care își desfășoară activitatea în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă.

2. Dezvoltarea cunoștințelor, competentelor și aptitudinilor pentru minim 360 de angajați din regiunile Sud-Vest, Vest și Nord-Vest care provin din minim 36 IMM-uri din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC (respectiv industria auto și componente) și în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, prin participarea la cursuri de formare profesională de tip inițiere sau specializare acreditate ANC. Acțiunile de formare pentru cele minim 360 de persoane vor aduce un plus de cunoaștere pentru participanți, fiind derulate transferuri de informații cu privire la aspecte tehnice necesare în industria auto și componente: Diagnoza auto, Vopsirea automobilului, Repararea caroseriei.

3. Sprijinirea a minim 36 de întreprinderi de proveniența a grupului ținta în vederea elaborării de programe de învățare la locul de muncă care să permită anticiparea necesitaților de formare ale angajaților și să creeze un cadru adecvat pentru dezvoltarea angajaților existenți, dar și a potențialilor angajați în domeniile identificate ca fiind prioritare sau în care există dificultăți. Proiectul își propune ca minim 3 din cele 36 de întreprinderi sprijinite să introducă programe de învățare la locul de muncă în termen de 6 luni după finalizarea sprijinului.

 

Grupul țintă al proiectului va fi format din cel puțin 360 participanți, angajați din regiunile de implementare a proiectului: Sud-Vest, Vest și Nord-Vest (minim câte 120 angajați din fiecare din cele 3 regiuni de implementare a proiectului). Totodată, minim 11% (minim 40 persoane) din grupul țintă vor fi persoane vârstnice (55-64 de ani).

 

Toți cei 360 angajați vor participa la unul din cele 3 cursuri autorizate ANC de inițiere sau specializare:

• curs specializare „Diagnoză auto”;

• curs inițiere „Vopsirea automobilului”;

• curs inițiere „Repararea caroseriei”.

 

Dintre cei 360 participanți, peste 90% (minim 325 persoane) vor fi certificați și vor obține diploma recunoscută de ANC.

 

Participanții certificați vor proveni din minim 36 IMM-uri care-și desfășoară activitatea principală sau secundară într-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și in domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, din cele 3 regiuni de implementare a proiectului, contribuind astfel la sprijinirea directă a acestor IMM-uri.

 

Principalele activități ale proiectului includ:

A.1. Management de proiect

 

A.2. Campanie de conștientizare a angajatorilor

În cadrul proiectului se va realiza o campanie de conștientizare a angajatorilor privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă. Campania se va desfășura pe 3 direcții diferite:

-         Realizarea și diseminarea de materiale electronice relevante de informare și semnarea a minim 15 protocoale de colaborare cu stakeholderi relevanți din regiunile de implementare;

-         Realizarea unei campanii de publicitate online la nivelul regiunilor de implementare a proiectului;

-         Organizarea de evenimente regionale de informare (câte 1 eveniment în fiecare regiune de implementare a proiectului: Sud-Vest, Vest si Nord-Vest).

 

A.3. Organizarea și derularea de programe de formare profesională

În cadrul proiectului vor fi derulate în total 18 sesiuni de formare profesională de tip inițiere / specializare, acreditate ANC, în regiunile de implementare a proiectului (Sud-Vest, Vest și Nord-Vest), după cum urmează:

-         6 stagii de curs de specializare “Diagnoză auto” (în medie 20 participanți/stagiu de curs);

-         6 stagii de curs de inițiere “Vopsirea automobilului” (în medie 20 participanți/stagiu de curs);

-         6 stagii de curs de inițiere “Repararea caroseriei” (în medie 20 participanți/stagiu de curs).

 

A.4. Sprijinirea întreprinderilor în vederea elaborării și introducerii unor programe de învățare la locul de muncă

În cadrul proiectului, minim 36 de IMM-uri vor fi sprijinite în elaborarea de programe de învățare la locul de muncă, iar minim 3 întreprinderi vor introduce programe de învățare la locul de muncă la maxim 6 luni după finalizarea proiectului.

 

A.5. Activități transversale

 

Principalele rezultate asumate prin acest proiect sunt:

·        Campanie de conștientizare a angajatorilor cu privire la importanța participării angajaților la formare continuă: 15 protocoale de colaborare semnate, 3 evenimente regionale realizate și minim 50.000 persoane conștientizate;

·        Minim 360 angajați încadrați în grupul țintă al proiectului, din care minim 40 de persoane angajați vârstnici (55-64 de ani);

·        18 sesiuni de cursuri de formare profesională (6 stagii de curs “Diagnoză auto”, 6 stagii de curs “Vopsirea automobilului”, 6 stagii de curs “ Repararea caroseriei”) implementate în cadrul proiectului;

·        Minim 325 participanți (peste 90% din cei 360 de participanți la cursuri) certificați cu diploma recunoscută de ANC;

·        O platformă online destinată gestionării și implementării programelor de formare;

·        Minim 36 IMM-uri sprijinite în vederea elaborării unor programe de învățare la locul de muncă și minim 3 întreprinderi care introduc programe de învățare la locul de muncă la 6 luni după finalizarea sprijinului;

·        Alte rezultate (proceduri, rapoarte, întâlniri, comunicate, afișe etc.).

 

Indicatorii POCU ce vor fi atinși în cadrul proiectului sunt: Minim 360 angajați care beneficiază de programe de formare profesională din care minim 325 vor obține certificare ANC; Minim 36 întreprinderi (IMM-uri) sprijinite în realizarea de programe de învățare la locul de muncă, din care 3 vor introduce programe de învățare la locul de muncă.

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să utilizați următoarele date de contact:

Ștefan Noel - Coordonator campanie de conștientizare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România

https://www.ptir.ro/

Adresa: Str. Spătarului, nr. 30, Sector 2, București

Tel: +40 318 241 592; +40 318 241 593

Fax: +40 318 241 593

E-mail: [email protected]

Pagina Facebook proiect: fb.me/autoperform.ptir