Mituri despre purtarea lentilelor de contact. Câte dintre acestea sunt adevărate?

lentile de contact lentile de contact

Tot mai multe persoane aleg lentilele de contact atunci când au anumite afecțiuni la nivelul vederii, dar și în situațiile în care doresc să-și schimbe culoarea ochilor pentru o perioadă de timp. De-a lungul timpului au apărut mai multe informații în spațiul public despre aceste accesorii, multe dintre ele fiind neadevărate. Fie că vin din partea unor persoane care nu sunt informate, fie că vin chiar din partea producătorilor pentru a afecta concurența, trebuie să aflăm adevărul despre aceste produse înainte de a transforma din mituri o realitate în care să credem.


Așa cum știm majoritatea dintre noi, pot fi găsite în magazinele de specialitate mai multe modele de lentile de contact. Unele sunt pentru vedere, în timp ce altele sunt doar pentru a schimba look-ul persoanei care le poartă. Indiferent de natura lor, trebuie să alegem cele mai bune lentile de pe piață pentru a avea o experiență plăcută cu acestea.


Iată 3 dintre miturile care au făcut înconjurul internetului și realitatea acestora:


Mitul numărul 1 - Lentilele de contact provoacă un disconfort permanent persoanelor care aleg să le poarte


Această informație poate să fie adevărată doar dacă alegem lentilele de contact care nu ni se potrivesc. Adevărul este că o pereche de lentile de contact de calitate, construite dintr-un material potrivit, nu vor provoca niciodată disconfort și vor oferi o experiență plăcută utilizatorului. Mulți dintre aceștia nici nu vor simți că poartă aceste accesorii de-a lungul unei zile.


Mitul numărul 2 - Purtarea lentilelor de contact poate conduce la anumite afecțiuni oculare


Sunt foarte multe modele de lentile de contact, unele care pot fi purtate doar pentru o zi, altele care sunt lunare. Dacă alegem atent acest produs și respectăm indicațiile producătorului și ale medicului, apariția infecțiilor nu este o grijă pe care să o luăm în seamă. Trebuie să ținem cont de igienă atât când vine vorba despre lentilele de contact și tratarea acestora, cât și a mâinilor atunci când le atașăm.


Atunci când achiziționăm o pereche de lentile de contact trebuie să avem în vedere și lichidul de întreținere a acestora. Acestea sunt special concepute pentru a dezinfecta și hidrata lentilele pentru a nu transfera microbi în ochi.


Mitul numărul 3 - Lentilele de contact pot fi purtate fără a cere sfatul medicului oftalmolog


Multe persoane folosesc lentilele de contact pentru a evita purtarea ochelarilor de vedere. Acest lucru înseamnă că acestea pot avea și dioptrii, deci sfatul specialistului oftalmolog este absolut necesar atunci când achiziționăm o pereche de lentile de contact. Acestea au scopul de a ajuta ochiul și sunt cât se poate de sigure.


Lentilele de contact sunt potrivite mai ales pentru sportivii care sunt puși în situația de a face schimbări bruște de direcție, dar și atunci când avem un eveniment la care ne dorim să arătăm impecabil, iar perechea de ochelari de vedere nu se potrivește stilului abordat.


Nu trebuie să aplecăm urechea la toate informațiile venite din partea unor persoane care nu sunt specializate în domeniul oftalmologiei, consultă medicul și alege un magazin de încredere atunci când dorești să faci acest pas.