Tripsta si airtickets®isi unesc fortele si creeaza cea mai mare companie OTA din sud-estul Europei

-          Business-ul combinat este, in prezent, in top 5 cele mai mari companii OTA (online tourism agency) din Europa

-          Compania rezultata in urma fuziunii devine cel mai mare business in domeniul e-commerce din Grecia

-          Acoperirea globala si puterea afacerii – semnificativa pentru Grecia

Tripsta si airtickets® au anuntat fuziunea business-ului celor doua companii de turism online. Aceasta fuziune marcheaza o schimbare semnificativa in ierarhia principalilor jucatori din domeniu in Europa, in conditiile in care noua companie este cea mai mare OTA din Europa de Sud-Est si, acum, si unul dintre principalii cinci jucatori din domeniu in Europa.

Determinata de o piata OTA extrem de fragmentata, fuziunea are ca scop sa consolideze partea tehnologica si baza de clienti a celor doua business-uri, punand la dispozitie o oferta de transport mai sofisticata si mai extinsa. Statutul noii companii pe piata elena este unul important, avand in vedere ca, in urma fuziunii, business-ul nou-creat devine cel mai important din sectorul e-commerce in Grecia.

Potrivit estimarilor, noua companie va genera vanzari de peste 500 de milioane de euro. Astfel, in martie, cele doua companii ai inregistrat, impreuna, 4.75M de vizite pe website-urile lor, numarul rezervarilor depasind 168.120, iar cel al biletelor vandute fiind de peste 206.776. Fuziunea va permite atat Tripsta cat si airtickets® sa isi extinda actuala baza de clienti pe o serie de piete din Europa.  Ca urmare a fuziunii, Tripsta si airtickets® vor continua sa opereze sub brandurile deja consacrate, fiind coordonate de catre Philipp Brinkman de pe pozitia de Chief Executive Officer si de Dimitris Kontogeorgos in calitate de Presedinte al Board-ului airtickets® , garantand astfel atat mentinerea unei oferte valoroase pentru clienti, cat si implicarea unei echipe valoroase de management care va continua sa promoveze dezvoltarea pe pietele din Europa si pe plan international. In urma fuziunii, cele doua companii sunt acum prezente cu birouri in Grecia, Rusia, Romania, Polonia, Turcia si Brazilia.

Referindu-se la fuziune, Philipp Brinkmann, CEO al Tripsta, a declarat:

“Suntem cu totii extrem de incantati de acest nou capitol pentru companiile noastre, precum si de oportunitatea de a activa impreuna pe plan international, la un alt nivel. In cadrul Tripsta, strategia noastra continua sa fie aceea de a le oferi clientilor cele mai inovatoare si convenabile solutii de calatorie, iar fuziunea ne va consolida capacitatea de a face asta. Piata europeana a agentiilor de turism online este foarte fragmentata si, de aceea, consolidarea este principalul element pentru succesul nostru viitor. De aceea, vom vedea mai multe astfel de actiuni pe piata in viitor.”

Dimitris Kontogiorgos, CEO airtickets®, a declarat:

“Sinergiile comerciale dintre afacerile noastre au fost un argument clar in favoarea fuziunii. Vom fi mult mai puternici impreuna, ceea ce va insemna ca vom putea face investitii mai mari si mai importante in tehnologii critice pentru clientii nostri.”

Tripsta este o agentie de turism online inovatoare, cu operatiuni in peste 40 de tari. Prin intermediul website-urilor sale, Tripsta le pune la dispozitie calatorilor zboruri ieftine si asigurari de calatorie in intreaga lume. Totul a inceput in 2005, cu lansarea Travelplanet24, divizia elena a tripsta, cand CEO & Co-fondatorul, Philipp Brinkmann, & Co-Fondatorul Kristof Keim, au decis sa dezvolte un sistem de rezervari online si aplicatii web innovative pe piata de nisa a calatoriilor online dinGrecia. La inceputul lui 2010, Travelplanet24 a luat decizia strategica de a intra pe noi piete europene prin brandul Tripsta. De atunci, Tripsta a pus accentul pe brand building, inovatie, tehnologie si expansiune. 

Pionier in e-commerce, Αirtickets® si-a inceput activitatea in 2000 si a fost prima companie elena din domeniul turismului care a investit in calatoriile online. Cu peste 15 ani de experienta si know-how acumulati, airtickets® este considerat in prezent drept motorul de cautare prin excelenta pentru bilete de avion.

Αirtickets® combina o gama larga de produse cu abordarea orientate spre client, precum si experienta si expertiza extensive. Compania este specializata in oferirea de servicii de calitate prin indermediul carora ii ajuta pe calatori sa gaseasca si sa achizitioneze bilete de avion, cazare la hotel, masini de inchiriat, optiuni de transfer si tururi si activitati in intreaga lume 

Αirtickets® opereaza ca airtickets.com® si cu sufixurile locale ale airtickets® in peste 15 piete inclusiv Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Polonia, Cehia, Romania, Albania, Turcia, Rusia, Australia, India, Japonia si, recent, China. 

Informații de contact

Nume Companie

Tripsta

Persoana de contact

Aela Cotabita

Telefon

0723.68.15.12

E-mail